Spital bun de plată! Un pacient primește înapoi 9700 de lei. Ce s-a întâmplat

Spital bun de plată! Un pacient primește înapoi 9700 de lei. Ce s-a întâmplat
Spital bun de plată! Un pacient primește înapoi 9700 de lei. Ce s-a întâmplat / Sursa FOTO: pxhere.com
Publicat: 06/02/2021, 11:32

Un pacient internat în Spitalul Raional Edineţ, din Moldova, va primi înapoi suma de 9700 de lei. Banii reprezintă contravaloarea medicamentelor pe care pacientul a fost nevoit să și le procure din surse proprii întrucât unitatea nu avea în stoc tratamentul respectiv.

Bărbatul s-a internat în spital având Covid-19. Pentru tratamentul său, a fost nevoit să cumpere medicamente în valoare de 9700 de lei.

Pacientul a dat în judecată spitalul. Decizia CNAM

După externare, persoana în cauză a depus o petiţie la Compania Naţională de Asigurări în Medicină, iar CNAM a constatat că Spitalul Raional Edineţ nu a asigurat existenţa în stoc a medicamentelor, deși avea obligația să o facă, în baza Programului unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală. Drept urmare, unitatea spitalicească a fost obligată să restituie pacientului suma de 9.700 de lei, reprezentând cheltuieli proprii suportate de acesta în perioada internării (15 octombrie – 10 noiembrie 2020).

Aliona Rusanovschi, vicedirector al Spitalului Raional Edineţ, a confirmat informația pentru presa locală, dar a evitat să răspundă la orice altă întrebare referitoare la situaţia creată.

Pe de altă parte, Compania Naţională de Asigurări în Medicină din Moldova arată că orice persoană internată într-un spital care este obligată să procure din surse proprii medicamente are dreptul să ceară restituirea sumelor cheltuite. Pentru asta, pacientul trebuie să prezinte documentele ce confirmă procurarea medicamentelor, În cazul în care spitalul refuză să restituie banii, persoanele respective se pot adresa către CNAM, făcând o solicitare în scris.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Fiica transgender a lui Elon Musk face dezvăluiri despre copilăria ei și spune că amintirile...
Am aflat CINE e noul iubit al Emei Uta! Va zbura în Mykonos unde e...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Ce s-a descoperit în trupul lui Sorin Nazîru? Filmul morţii fostului portar de la Dinamo
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
EXCLUSIV. Prima reacţie a profesorului de la Colegiul "Sfântul Sava", acuzat că a abuzat doi...
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
Gestul impresionant făcut de un tânăr român pentru o bătrânică de 90 de ani: „Când...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Ce înseamnă P-R-N-D-S-B la cutia automată? Ce pățești dacă oprești motorul în Drive?
Atac asupra reţelei feroviare de mare viteză din Franţa, înaintea începerii Jocurilor Olimpice
Descoperire SUMBRĂ despre COPIII din familiile care se MUTĂ DES
S-a dat ordin în România. Decizia se va aplica în curând. Ciolacu: Vor fi deduceri...
Alimentul care se scumpește cu 50%. E nelipsit de pe masă
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Infracțiunile odioase care ar fi avut loc în palatul unde doctorița are cabinetul, în care...
Culiță Sterp, amintiri traumatizante din copilărie: „Râdeau copiii de mine.”
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
Un șarpe mortal a eliberat suficient venin cât să ucidă 400 de oameni